O carte interesanta, plina de barfa si subiectivism, a unui fanariot impamantenit, liberal, adept al lui Adam Smith si JB Say, despre perioada tulbure dinainte si dupa Regulamentele Organice in Moldova, domnia lui Cuza, dezastrul cu ideea lui Kogalniceanu si a radicalilor de a imparti pamantul taranilor, diplomatia moldoveana intre Turcia si Rusia, viata de copil in Fanarul constantinopolitan, etc. Plus, rolul civilizator al Rusiei in Principate (scuze, stiu ca nu e momentul) vazut de un filo-rus, asa cum erau toti grecii (si inca mai sunt si azi, inclusiv la Bruxelles) si rolul pozitiv al fanariotilor in Imperiul Otoman si la noi. Se citeste intr-o seara, policier.
Dupa care, in completare, zoom out istoric, o carte brillianta despre razboiul Crimeii (ala adevarat, din 1853-6): primul razboi total modern, ce anticipa sec XX, cu aproape un milion de victime, despre care noi n-am invatat la scoala. Cartea e geniala pentru ca jumatate e pe context, adica dincolo de perioada razboiului propriu-zis: „chestiunea orientala”, framantarile din imperiul Otoman si semi-reformele de la inceputul sec XIX; natura mesianica a Imperiului Tarist; colonizarea in Novorossia si – da – Crimeea sub Caterina cea Mare, vorbitoare fluenta de greaca si „imparateasa bisericii grecesti”, cum o numea Voltaire; intemeierea Odessei (cu primar un aristocrat francez) si a oraselor neoclasice in Crimeea, parte a proiectului de transformare a Rusiei in al doilea Bizant, cu ajutorul printului Potemkin (stiti, ala cu satele de carton); Eteria si miscarea anti-otomana a grecilor, in mare parte pornita ca o coloana a 5a, eteristii fiind mai toti ofiteri in armata tarista infiltrati la noi ca sa destabilizeze Turcia, ca si aliatul lor Tudor Vladimirescu, care i-a tradat ulterior, motiv pentru care a si fost executat; saga nesfarsitelor razboaie ruso-turce, multe purtate pe teritoriul de azi al Romaniei, ceea ce explica si statuia generalului Suvorov de langa Focsani (m-am intrebat mereu ce cauta acolo), cel care a condus armatele ruse in mars eroic de traversare a Alpilor elvetieni iarna (sunt monumente in zona) si al carui prim titlu nobiliar era „conte de Rymnik” (adica de Ramnicu Sarat) si abia apoi “print al Italiei si conte al Sfantului Imperiu Roman”.
Ei , uite din talmes-balmesul asta confuz a inceput Romania moderna, complicat tare, nu ca in caricaturile noastre de manuale de istorie (sa ma scuze geto-dacii liberi si fata cu bentita tricolora)