Ambiguităţi moldoveneşti: cultul lui Cotovschi, gangster şi agent sovietic

Micul orăşel Hînceşti stă sub spiritul tutelar al lui Grigore Cotovschi, agent comunist basarabean, gangster local pe timpul anilor tulburi de după primul război mondial, apoi lider paramilitar sovietic. Statuia lui, ridicată în ’74, tronează imensă în centru, dar şi la Chişinău, plus în diverse alte locuri din Găgăuzia şi Transnistria.

A fost părinte fondator al RSS Moldoveneşti, pe teritoriul actualei Transnistrii, până când cariera i-a fost curmată de un soţ gelos în 1925. Oraşul Hînceşti s-a numit Kotovsk până în 1990. Numele s-a schimbat, însă hagiografia lui Cotovschi a rămas la locul ei în muzeul local din conacul Manuc Bey, reparat cu fonduri UE, de care vă povesteam ieri aici. Găsiţi înăuntru exact ce vă aşteptaţi: foto eroice de epocă ale omului; imagini cu casa memorială; ba chiar şi o scoarţă de perete omagială, model Bayeux.

Politica s-a schimbat, anumite ataşamente rămân.

Lasă un răspuns

*