Văzusem deja la Buzludja că, pentru Partidul Comunist Bulgar, mărimea conta. Nici un efort şi cheltuială nu au fost precupeţite pentru a comemora ce era de comemorat din istoria ţării – şi uneori chiar ce nu era.
Insă nimic nu te pregăteşte cu adevărat pentru întâlnirea cu giganticul memorial al fondatorilor statului bulgar de la Şumen, probabil cel mai mare monument comunist pe care l-am văzut vreodată. Se află desupra oraşului, pe o culme de deal, la mai puţin de 200 km de Bucureşti şi se zice că e vizibil din orice parte de la o distanţă de 30 km, doar să fie cer senin. Cu toate astea, prea puţini români ridică ochii de pe GPS ca să-l observe, în goana lor către plaja de la Albena.
Memorialul a fost făcut în 1981, pentru a sărbători 1300 de ani de statalitate bulgară. Ceea ce nu-i o invenţie comunistă, ci o chestie serioasă care ne interesează şi pe noi. Vorbim de anii 800, zona Dobrogei de Sud şi de aventura creştinării popoarelor din acest nou şi mare imperiu bulgar, rival cu Bizanţul, cu capitala chiar în zona Şumen, care a inclus şi teritorii la nord de Dunăre. Deci, foarte probabil, şi pe proto-românii (vlahii) care se nimereau să fie pe acolo.
Asupra acestor chestiuni trecute strategic sub tăcere în canonul istoriei noastre naţionale voi reveni în episodul următor. Dar e de reţinut că legătura noastră cu slavii sud-dunăreni, în special bulgari şi sârbi (deci nu cu ruşii), în chestiuni de limbă (slavonă), cultură şi statalitate, e mult mai veche şi profundă decât ne-au spus la şcoală.
Această bazaconie cubistă de dimensiuni uluitoare, pe dealul de deasupra Şumenului, exact de acele vremuri aminteşte. Inţeleg că anvelopa de beton ar trebui să evoce o “iurtă tradiţională bulgară” (ce-o fi aia). Iar cavalerii pătrăţoşi din jocuri video sunt străbunii turanici şi migratori care au dat numele poporului bulgar, exact la momentul când se puneau stăpâni peste slavii sedentari şi începeau să se amestece cu ei.
Camera următoare este cea a creştinării şi dezvoltării marelui centru de cultură şi scriere de la Preslav (chiar lângă Şumen), în proaspătul alfabet chirilic, de către călugării-elevi ai lui Chiril şi Metodiu.
Nu pot să nu mă gândesc ce invidie profesională stârneşte la noi memorialul ăsta, cum le lasă gura apă lui Buculei & comp la aşa volum de lucrări. Cu atât mai mult cu cât regimul comunist bulgar a avut obsesia de a planta câte un uriaş menhir eroic aproape la fiecare intrare de localitate, după cum puteţi observa când traversaţi ţara la volan, deci a fost o pâine de mâncat, nenică.
Mai nou, în post-comunism, s-a produs adaptarea la resurse: artiştii bulgari crează azi artă monumentală din materiale reciclate, precum piesele astea plasate de-a lungul drumului naţional care duce către Silistra. Spiritul vremurilor noi.
