Boia: Cum s-a romanizat Romania

O carte interesanta, tradatoare de neam, care va fi ca de obicei tavalita cu autor cu tot de : nationalistii de toate soiurile, calcati sistematic pe bataturi de contrarianul Boia; si plicticosii de profesie, verzi de invidie pe succesul lui de piata. Autorul a scris si carti superficiale, dar nu asta; e de popularizare, dar buna.
Pana la urma, e o calitate sa simplifici chestii complexe si sa le explici lejer, eseistic, publicului larg, atata vreme cat nu denaturezi esentialul. La 130 pg cartea e desigur un eseu lejer, fara pretentii de stiinta inovatoare, dar cu sursele citate.
De exemplu, e socant ce uniformizare culturala si etnica s-a petrecut in Romania in perioada comunista — un adevarat tavalug care a strivit minoritatile, care in interbelic dominau viata urbana in multe zone ale tarii.
Stiati ca Iasiul acum 100 de ani era aproape jumatate evreiesc? La fel Chisinaul?
Ca elita valaha era un amestec vesel greco-balcanic cu aspiratii francofone, inclusiv – sau in primul rand – in Bucuresti, cu prea putina legatura cu lumea satelor? Ca Bucurestiul a fost ridicat de negustori levantini, comercianti armeni si greci si mestesugari bulgari, inainte de marea desteptare nationala pasoptista?
Ca Dobrogea, la momentul preluarii de regatul roman la 1878, era cel mai formidabil mozaic etnico-religios al Europei? Astfel incat putea fi foarte bine un statulet independent, cum fusese odata sub Dobrotici, despotul care s-a autonomizat de bizantini, cu capitala la Carvona (Kavarna)?
Si ca romanii erau atat de putini si in general provincia era considerata atat de stranie incat guvernul n-a avut curaj sa organizeze in Dobrogea alegeri timp de 40 ani (primele au fost in 1912)?
Nu Boia a descoperit astea acum, datele erau publice si stiute de cei poate 1% care si-au batut capul sa afle. El acum ii indigneaza pe ceilalti 9% care afla din cartea lui ce si cum si se isterizeaza. Restul de 90% stau linistiti ca oricum nu citesc nimic niciodata, raman cu ce aud la televizor si 2-3 frectii pe care si le amintesc din lectiile nationaliste de istorie din scoala, alea cand ploua si n-au chiulit la fotbal.

13 comments

Citind cartea si analizind datele am ajuns la concluzia ca, in perioada moderna (1860 – 2015), Romania a fost condusa preponderent de romani doar la sfirsitul epocii Ceausescu (anii 70 – 80 ai secolului trecut) si apoi dupa 89, pina in prezent. O concluzie destul de deprimanta…

Stiati ca Iasiul si Chisinaul erau acum 200 de ani aproape in totalitate romanesti ? (asta, bineinteles, daca veti admite ca si moldovenii sunt romani…)

Da, erau aproape in totalitate – jumatatea lor care nu era evreiasca, adica 🙂
Well, asta era un pic mai tarziu.
Ca acum fix 200 ani Chisinaul era un sat-targ sub 5000 locuitori, cresterea a aparut dupa ce a fost ales de rusi drept capitala de gubernie.
Deci satul ala obscur, da, era mai mult romanesc, dar asta n-are nici o legatura cu orasul de azi.

Hmmm… Istoria reala, ok:

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Demografia_Chi%C8%99in%C4%83ului :
„In a doua jumătate a sec. XVIII, în Chișinău, pe vremea războaielor ruso-turce de pe teritoriul Moldovei, încep a se stabili reprezentanți ale unor grupuri alogene, în special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus.

Secolele XVIII – XIX

În 1772, în cele 114 gospodării înregistrate, pe lângă românii moldoveni băștinași, în Chișinău erau deja așezate 10 familii de armeni, 3 de „sârbi și jidovi”, 3 de țigani și una de greci. În 1774, în urma războiului ruso-turc din 1768-1774 și a înlesnirilor acordate de administrația rusă țaristă de ocupație pentru migranți și băjenari străini, la Chișinău sunt înregistrați în categoria celor 104 birnici (capi de familie) 2 greci, 1 sârb, 25 armeni și 16 „jidovi”. În rândul celor 40 rufeturi (membri ai unei corporații de breslași) se găsea doar un grec; în categoria străinilor se mai aflau 6 țigani și un sârb, numărul familiilor de români moldoveni atingând cifra de 111.[1]

O dată cu includerea forțată în componența Imperiului Rus în 1791-1806, iar de jure în 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de Prut, populația Chișinăului, oraș devenit centru al noii regiuni Basarabia din 1818 și reședința de gubernie a Rusiei țariste din 1873, crește vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori, în mare parte imigranți din diferite colțuri ale Imperiului Rus.”

Daca dv. considerati consecintele raptului teritorial tarist un progres, n-are rost sa continui, nu va voi combate. Doar referitor la structura nationala, numerele arata ca evreii erau cam armeni. 🙂

Eu sint ardelean, asa ca despre Chisinau nu stiu prea multe.

Si nici chiar despre Ardeal si „Transilvania, pamint romanesc” nu stiam prea multe pina sa apara internetul. Ba nici macar despre orasul meu, Oradea Mare, nu prea stiam chestii mai vechi de anii copilariei, ca aveam parinti nationalisti si nu-mi spuneau decit ce le convenea lor. Tin minte ca, in copilarie (inainte de 1970), maica-mea era mereu revoltata ca in magazinele din Oradea vinzatoarele te intreaba mai intii in maghiara ce doresti. Dar situatia s-a schimbat destul de repede. Vinzatoarele maghiare s-au pensionat una cite una si in locul lor au venit romance unilingve. Mai avea maica-mea o chestie care o irita (ea facuse citiva ani de scoala in maghiara, din cauza de 1940, si vorbea perfect limba): toti evreii pe care ii cunostea (si fusesera multi pe-acolo pina prin anii ’60) vorbeau mai bine maghiara decit romana.

De multe ori m-am gindit la preferinta asta lingvistica a evreilor din Ardeal si explicatia cu care ma impacam era ca „limba celui mai puternic se impune” (asa cum, de exemplu, are tendinta sa se impuna engleza in Quebec, cu toate opintelile impotriva ale francofonilor).

Si, slava internetului, am gasit si dovada: in 1918, 95% (nouasicinci!!!) din locuitorii orasului Oradea erau maghiari. Si asta era situatia in toata partea de Vest. Vorbim de orase, pe la sate trebuie sa fi fost ceva mai multi romani. La Cluj erau 85% maghiari in 1918. Pe locul doi, germanii si abia pe locul 3, cu vreo 3%, romanii.

Dupa ce afli treburile astea nu te mai mira faptul ca glorioasa armata regala romana pusese mai intii frontiera vestica nu un pic dincolo de Oradea, ci un pic dincolo de Debrecen!!! Debrețin, pamint si cirnat romanesc! Si acolo ar fi ramas daca nu s-ar fi gasit nu mai stiu care diplomat sau politruc francez care sa se rasteasca la trimisul guvernului roman la Paris cu o formulare de genul: „Bă, voi chiar nu aveti pic de rusine???”

Iar la Cluj, Universitatea, plus mai multe cladiri in zona – facute pe banii guvernului maghiar inainte mult de 1918. Biblioteca universitatii (unde imi placea sa intru, sa stau si sa citesc ore in sir) – la fel. Clujul, domnule, e un oras construit de maghiari. Pe linga care comunistii romani au trintit niste cartiere de blocuri in care au adus imigranti de peste munti care sa lucreze in fabrici si uzine. De fapt ca sa „amelioreze” compozitia etnica.

”…Dobrogea, la momentul preluarii de regatul roman la 1878, era cel mai formidabil mozaic etnico-religios al Europei? Astfel incat putea fi foarte bine un statulet independent, cum fusese odata sub Dobrotici, despotul care s-a autonomizat de bizantini, cu capitala la Carvona (Kavarna)?
Si ca romanii erau atat de putini si in general provincia era considerata atat de stranie incat guvernul n-a avut curaj sa organizeze in Dobrogea alegeri timp de 40 ani (primele au fost in 1912)?”

Desigur, toate argument ”formidabile” impotriva imperialismului romanesc.Nu stiu daca astea sunt rezultatul cercetarilor lui Sorin Ionita sau sunt preluate din istoriile de berarie ale lui Boia.
Q&A: Oare cum a ajuns Dobrogea un mozaic etnic? Asa, prin generatie spontanee? Era acest mozaic un element de justificare a unui stat independent Dobrogea? Si oare erau romanii ”atat de putini”? Bai, frate, Roller redivivus!
A se vedea, mai bine, de ex.: http://www.samanatorul.ro/editura/2009/Razvan_Limona-Populatia_Dobrogei.pdf

Ce amuzant! Dle Liviu Petre linkul atasat confirmă spusele dlui Ioniță și ale lui Boia, nicidecum furiile d-voastră naționaliste. La primirea Dobrogei de către Regatul României ca o compensație la raptul județelor din sudul Basarabiei, românii erau pe acolo, doar așa, o pată de culoare. Și așa au rămas mult timp. Dacă ați citi presa epocii (1880-1900)ați vedea că Dobrogea a fost tratată cu mult dispret de către autoritățile românești.

Lasă un răspuns

*