Este in firea omului ca dupa ce isi pune lucrurile in ordine si rezolva marile probleme, sa dezvolte manii si apucaturi ciudate, fixatii paranoice pe cate un fleac identitar, sau chiar pe chestii complet inventate, iar pornind de aici sa-si dea foc la valiza si la casa.
Se intampla asa mai ales dupa o lunga perioada de prosperitate, cand generatiile noi nu mai stiu ce sunt alea probleme reale, existentiale, pentru ca amintirea lor s-a stins, deci incep sa se dea de ceasul mortii pentru cate o prostie minora.
Politica democratica, competitiva, produce natural antreprenori care sa speculeze astfel de nefericiri inventate, bovarismul – sau resentimentul, o alta mare constanta a firii omului.
Probabilitatea ca ei sa aiba succes e cu atat mai mare cu cat societatea e mai pasnica, mai instarita si mai rupta de realitate, riscul personal al cochetariei cu solutiile radicale fiind de fapt minim.
De aia in tarile vest-europene bogate, nu cei mai saraci sau perdantii globalizarii sunt neaparat votantii pentru Brexit, Le Pen sau partidele nazi-vikinge, dar si persoane instarite si castigatoare de pe urma globalizarii (sau a UE), care s-au obisnuit cu viata buna ca pestele cu apa si nu mai percep care ii e sursa, care a fost efortul de a o construi si cum ar fi fara ea. E de fapt un joc iresponsabil cu chibriturile favorizat de sentimentul lipsei oricarui risc personal.
Cam asa ar veni in limbaj popular ceea ce explica foarte frumos Bagehot aici. Si nu e vorba doar de UK, fireste, ceea ce face discutia cu atat mai relevanta.