Cele două feţe ale oii, sau o dispută cu oameni şi câini

Ca hipster e trendy sa fii cu poporul pitoresc si ancestral, recte ciobanasul rezemat in bata si doinind din fluier. Mai ales cand il vezi doar prin tablouri romantice – sau cum se imbranceste cu jandarmii la TV, ca aici.

Insa cu sau fara lobby vanatoresc problema pasunatului salbatic pe unde da Dumnezeu, cand si cum vrea patronul de stana, care in tara asta nu prea respecta legi si vine la tocmeli cu toporul pe masa, e unul din secretele ascunse ale Romaniei. Ca ciobanul e doar un angajat pe trei lei si o tuica, de regula viceprimarul sau cumnatul lui e ala care are stana si face (farade)legea. Si il aduce si cu autobuzul la Bucuresti sa se impinga cu jandarmii pentru interesele lui.
Ca si la taierile ilegale de lemne, unde nu doar Schweighofer dar si norodul cu mic cu mare a chelit muntii, e greu sa accepti ca poporul n-are totdeauna dreptate, nu-i 100% drept si bun, ci in anumite situatii distrugator. Si ca daca vrei sa ai legislatie europeana de mediu, zone protejate, flora monument si parcuri naturale in sec XXI, nu poti sa le calci sistematic in picioare cu pasunat extensiv si pe alocuri ilegal, care nu se mai face nicaieri in UE. Nu e nimic „traditional” in a pasuna la liber iarna, deci nici macar de ocupatie „protejata cultural” nu se poate discuta aici, nu e clar ce „drepturi” cer oamenii astia la gardul Parlamentului.
Vine un moment cand trebuie sa alegi intre protectia naturii ca intr-un stat modern si apucaturile de nomad care se lupta cu natura. Sau pur si simplu sa penalizezi bataia de joc. Ca in comuna Vadu, unde o madama antreprenor local tine de ani de zile turme in rezervatia Deltei, tavalind un ecosistem fragil. Si nu-i e suficient ca pasuneaza ilegal, dar isi trimite acolo cu angajatii si o landra de caini de talie mare, complet inutili, buni doar sa rostogoleasca broastele testoase si sa strice cuiburile de pasari. Nu-i o exceptie, este un exemplu tipic de vandalizare fara sens.
Uite ca s-a proptit kommentariatul roman intr-o dilema, o situatie care-i este profund inconfortabila, altfel preferand chestiile simple in alb si negru, cu baieti buni si baieti rai, desi astea sunt mai mult o iluzie. In viata, e cu nuante de gri. Ieri strigau cu pastrarea biodiversitatii iar azi apara pasunatul haotic si cainii semi-salbatici crescuti de ciobani, fara sa realizeze ca astea vin cam in coliziune

Ce ma uimeste in dezbaterile astea e cat de inradacinate sunt in discurs marotele istoriilor nationale romantice (deci pre-comuniste, dar anexate de comunismul national), inca litera de lege in tari balcanice ca a noastra.
Fara sa se indoiasca o secunda, lumea iti arunca argumente gen „de mii de ani pe aceste locuri…” (oieritul), „satele de munte ancestrale…” etc, ca si cand totul ar fi de la sine inteles, o continuitate din neolitic si pana azi, cu biserica si stana in mijloc. Si daci blanzi care numa nu vorbesc romaneste, in rest sunt exact la fel ca bunicul din sat, monoteisti inainte de Hristos. Este o ortodoxie scolara, bazata pe istoriografia de sec XIX, cu putine fapte si dovezi si mari doze de interpolare poetica si politically corecta (in sens national-samanatorist). Iar inca la romani e cum e, dar la bulgari si sarbi e si mai si…
Lumea ar fi uimita sa descopere istoria reala de populari si depopulari, schimbari de ocupatii si lifestyle, zone gri si aproximari; si in general fragilitatea societatilor rurale medievale in care lupta pentru existenta a micilor comunitati nu era o metafora, ci o realitate dramatica, uneori sfarsita in esec. Cand s-au suit pe munti populatiile balcanice crestine si de ce? Cine a migrat si unde? Ce schimbari sociale intre taranii balcanici a determinat ocupatia otomana in diverse etape istorice, foarte diferite intre ele, unele acoperind si zone din Europa Centrala? Ce diferente importante apar daca pe acelasi teritoriu traiesc (probabil) 100.000 de oameni, iar la cateva secole distanta 5 milioane?
Si vorbim aici de secole, pentru care avem macar niste date, cat de cat. Ce milenii, ce eroi, ce balade ancestrale cantate pe guzla si cobza? Este o lipsa deopotriva de rigoare dar si de imaginatie in modul in care ne reprezentam cu totii trecutul, ceva de speriat. Insecuritatea te face sa te atasezi de cliseele testate, dar mai avem chiar asa motive sa fim insecure, totusi, azi?

O istorie demitizanta
O istorie demitizanta

PS. Si cineva care stie ce vorbeste: Societatea Ornitologica Romana, custode de arii naturale protejate. O parere echilibrata aici: cainii de la stane, un pericol pentru biodiversitate. Poate hiperexcitatii de imbranceli fotogenice cu jandarmii, plus oierii si vanatorii de Calea Victoriei iau aminte, e o problema serioasa in care-i nevoie de negociere si echilibru, nu gesticulatii si caricaturi.

1 comments

Lasă un răspuns

*