Nu ma lasa sa dorm o dilema: ce a vrut sa spuna Homer prin „marea de culoarea vinului” (ἐπὶ οἴνοπα πόντον, Iliada)? Distinsi clasicisti, intre care premierul britanic Gladstone, s-au luptat cu asta 200 de ani fara sa afle o explicatie plauzibila. Sa fi fost culoare, sa fi fost textura? Dar de unde si pana unde „ca vinul” sau, mai precis, „ca fata vinului” (oinos ops)? Sa fi fost o metafora fara sens? S-a ajuns pana la bazaconii tabloide gen „savantii britanici au descoperit ca grecii antici nu vedeau culoarea albastru” sau, si mai si, „nimeni nu vedea albastrul pana in epoca moderna” (!) Bazaconii care fireste ca ii fascineaza pe artisti, oameni care citesc putin dar se arunca imediat la speculatii, mai ales cand e vorba de relativitate umana. In realitate, grecii (si romanii) vedeau o gramada de albastru si aveau multe cuvinte pentru nuantele aferente.
Dilema e adanca, pentru ca tot Homer foloseste Oinops ca sa descrie culoarea unor vaci, iar in scrieri inca si mai vechi (inventare de bunuri) cuvantul apare ca numele unui taur (!).
Taur „ca fata/suprafata vinului”? Hmm. Nici comentatorii elenisti, 5-600 ani dupa Homer, nu erau foarte siguri ce a vrut sa zica.
Oricum, ramane una din cele mai celebre expresii ale lui Homer, pe care in varianta Murnu o regasim ciuntita, el renunta complet la problematicul vin si zice „pe-ntunecatul noian”. Me not happy.
