Cazuri ca asta de aici fac stiri zilele astea: comunele si orasele mici n-au cu ce plati lefurile marite in iunie. Se dau detalii emo, cu investitii taiate, lipsa benzina la microbuzul scolar, oamenii sunt neplatiti, se apeleaza lacrimogen la guvern, etc. Un singur detaliu uita presa sa intrebe pe primar: cand a decis sa mareasca salariile, el la ce s-a gandit, cum o sa incheie anul (si anii viitori), ce proiectii a facut? pentru ca – important – noile nivele de salarizare nu erau obligatorii, ci permise de lege! Nu te obliga nimeni sa te arunci la nivelul maxim.
Undeva intr-un colt a scapat declaratia contabilei ca in aceasta comuna, cea mai saraca din cea mai saraca zona a tarii, salariul mediu pe cei 14 angajati ai primariei este 6000 RON. 1500 dolari. Media: nu stim cat au primarul si secretarul, dar banuim.
I mean, really, 1500 USD leafa? You must be kidding me. Dintr-o lovitura maiastra din pix Botosaniul a ajuns din urma Germania, iar acum ne asteptam ca chestia asta sa si tina?
Avem aici studiu de caz pe una din cele mai grave disfunctii ale administratiei romane: escaladarea blatismului si scurtarea orizontului de timp. Toti primarii stiu ca n-au bani si ca e nesustenabil, dar se arunca la cheltuieli maxime, ca ce e in mana nu-i minciuna, dupa care spera ca prin santaj sentimental sa obtina „bani de la guvern, ca altfel inchidem primaria”.
Sistemul actual este tot mai mult unul de incurajare si recompensare a proastei administratii si vandalizarii: daca te chibzuiesti bine si pui bani deoparte, ti se iau; daca te bagi in faliment, ti se mai dau. Iar jurnalistii se uita ca blegii in gura oricui vorbeste orice si nu-s in stare sa lege intre ele doua chestii simple.