Nobelul ratat la Mangalia şi o întâlnire surpriză cu Paşa Sokollu

Moscheea Esmehan Sultan din Mangalia (Pancalia / Panglicara / Callatis) e singura clădire mai acătării, cu valoare istorică, într-un oraş căruia comuniştii şi tranziţia i-au dat eleganţa frustă a fâşiei Gaza. Dacă azi ai dărâma tot şi ai construi din nou la plezneală, n-ar putea ieşi mai rău. Pentru majoritatea românilor Mangalia e oricum doar un ambuteiaj inutil în drumul spre Vama Veche.

Există însă această surpriză: moscheea zidită la 1573 de Esmehan, prinţesă otomană (hatun), fiica sultanului Selim al II-lea şi nevasta paşei Mehmed Sokollu – chiar el, acel paşă celebru care a construit podul de pe Drina în Višegrad (Bosnia), eroul cărţii de premiu Nobel a lui Ivo Andrić de care povesteam deunăzi aici şi aici.

Adică un băiat sârb creştin născut în satul Sokolovic din Bosnia, luat în devşirme (“la ieniceri”), erou în bătălia de la Mohacs ce a distrus regatul Ungariei medievale, ajuns ulterior mare vizir al imperiului (adică prim-ministru).

Nevasta lui a fost o vreme refugiată la Mangalia, căci viaţa politică la Istanbul era la fel de agitată ca azi. A ctitorit această moschee, ridicată de turci fără ciment, cu scoabe de metal turnate in găurile blocurilor de piatră, majoritatea luate din ruinele oraşului antic Callatis. In sala de rugăciune se vad clar câteva coloane antice greceşti încorporate în structură.

De ce o fi zidit-o? Nu ştim exact, dar ne sugerează câte ceva cronicarul-călător turc din sec XVII Evlia Celebi în acest pasaj: “… du-te la Mangalia, care este Mecca pribegilor şi sărmanilor”. Incă de pe atunci se contura viitorul profil urban, cum ar veni.

In Imperiul Otoman, lucrările publice (drumuri, poduri, moschei, caravanseraiuri) se făceau adesea nu din bugete publice (concepul în sine fiind neclar) ci pe fundaţii (vakuf) cu venituri asigurate în perpetuitate de o sursă donată de binefăcător. Administratorul unui vakuf, numit mutevelli, era din comunitatea locală, căpăta mare prestigiu social  si transmitea funcţia în familie. In Albania şi Bosnia sunt multe familii numite Mutevelli / Mutevelić.

In cartea lui Ivo Andrić hogea Ali Mutevelic moare simbolic în ziua când podul e dinamitat de austrieci. Am sperat şi eu să descopăr în nea Benai, care ţine standul cu suveniruri la intrarea şi dă cafea la nisip la baldachinele puse în curte peste vară, pe ultimul mutevelli ai moscheii Esmehan Sultan din Mangalia.

Dar n-a fost să fie, nea Benai habar n-are ce e aia. Că aşa e ţara asta, fără noroc la Nobeluri.

7 comments

Mangalia are un aer pitoresc mai ales pentru cei care au fost la mare i nainte de 89. Chiar mozaicul proletcultist de pe Casa de Cultura e o realizare tehnica, avand in vedere ca dateaza de cca 60 de ani!!! Inainte de a fi falimentat la Cazino se puteau manca si raci, iar patiseriile semiturcesti mai sunt inca de actualitate (braga included!). Adevarat ca daca iesi de main street te pierzi in blocurile oribile facute odata cu portul (cca 1983-84) dar asta este neesential pentru turistii care vin pentru plaja (de-aia sunt strazile goale dimineata). E o oaza de liniste fata de tigania mazareasca din Constanta-Mamaia… 🙂

„Standarde”. Orasul-municipiu Mangalia hai sa zicem ca nu e o bijuterie a arhitecturii (da, regimul comunist cu blocuri seci si ornamente din topor), dar il prefer, chiar turistic vorbind, fitzelor numite Mamaia sau Vama Veche, unde e mai mult cocalareala. Imi plac „standardele” Mangaliei, nu din nostalgie, ci pentru ca imi plac si gata. Voi detalia de ce, intr-un viitor articol… Hai sa zicem ca exact linistea aia „plictisitoare” imi place, desi nu merg la Sanatoriu… Sau lipsa totala de fitze si de turisti cuprinsi de jmekerie…
„Boala” arhitecturii post 90-iste nu e doar apanajul Mangaliei, ci al tuturor localitatilor, mari sau mici. Chiar si in fantasticul Sibiu, „must-see”-ul oricarui turist de dincolo de Carpati gasesti enormitati din acestea…
Nu am inteles legatura cu Nobelul, dar in fine…
Apropo, „moscheea” Esmahan Sultan nu e geamie?

Mangalia este un oras cu o atmosfera linistita, care poate parea chiar plictisitoare uneori, nu este o statiune efervescenta precum Mamaia sau Vama Veche, este mai mult un loc destinat oamenilor mai in varsta sau celor care vin pentru activitatea de „odihnă şi tratament” asta si prin prisma faptului ca in Mangalia se afla Sanatoriul Balnear pentru tratament.

ma referam ca arata ca dracu’ in tot ce s-a construit si la o calitate sub media anilor ’80, ceea ce e ceva. Un oras maricel tb gandit in primul rand pentru locuitorii lui permanenti, care sunt multi, nu pentru turismul de masa de 1-2 luni pe an. Ca locuire permanenta, Mangalia e o depresie

Mare onoare pentru mine sa fiu preluat integral in MangaliaNews.ro, cu text integral si poze. N-a mai incaput probabil in ziar si numele meu. Nici vreo caseta redactionala ca sa stiu cine publica aceasta foaie locala online si unde.

Lasă un răspuns

*