Protestatarii nu au contestat dreptul PSD-ALDE de a fi la putere după ultimele alegeri, nici dreptul guvernului şi majorităţii parlamentare de a pune chestiuni pe agenda publică. Deci nu e vreo luptă pentru putere, cum ne spun analiştii de fotoliu, casă & masă.
S-au pus doar două întrebări legitime:
- Dacă graţierea a devenit brusc problema nr 1 a ţării, care merită o escaladare a tensiunii între guvern şi stradă, cum se face că despre ea nu s-a vorbit deloc în campania electorală şi nu există în programul nici unui partid? Cu excepţia, fireşte, a partidului extremist Dracula, Ghiţă-Ponta, ei măcar au fost sinceri din start: vezi aici.
- Dacă există o îngrijorare reală pentru aglomerarea din închisori sau mici ajustări la Codul penal, ce anume împiedică noua majoritate să propună legi corective în Parlament, care să fie discutate cu toţi experţii din justiţie iar publicul să capete încredere în demers? In formula actuală opoziţia nu poate bloca nici conţinutul, nici calendarul de adoptare al unor asemenea legi.
In aceste condiţii, nu avem confruntare între două tabere radicale, ci între una radical-ipocrită (guvern) şi alta moderată (opinia publică). Procentul la votul din 11 decembrie e irelevant în discutarea acestui subiect, sau altora asemenea, pentru că un vot nu înseamnă cec în alb pentru orice vrea să facă un guvern timp de patru ani.
