Războiul civil din educaţie va naşte politicieni

Tudor Călin Zărojanu oripilează aici pe toţi părinţii goal-oriented şi postacii de clipuri demascatoare din şcoli, cu un răcnet din peşterile primitive ale copilăriei noastre la care mă asociez total. Pe scurt, ce spune omul seamănă cu ideea aia de bun simţ că loaza e bine să se mai tăvălească şi prin noroi cât e mică, altfel nu va dezvolta anticorpi şi va ajunge un idiot social, deşi unul cu noţiuni teoretice de flaut şi teamwork.

Cazul liceului Vianu a încălzit niţel războiul civil rece care se duce asupra educaţiei şi numa’ bine se vede cum toată lumea trage din toate părţile şi e pe toate baricadele, cerând chestii contradictorii. Azi gliteratti aplaudă trendul la modă, promovat de câţiva guru, că şcoala clasică e o formă de opresiune, ba chiar o încălcare a drepturilor copchilului, de-a dreptul o puşcărie. Să-i zicem, viziunea Pink Floyd asupra şcolii, la care subscriu persoane absolut onorabile, nu doar obişnuitele experte TV în Ikebana şi motivaţie tibetană.

Soluţia? O reformă profundă, New Age care “să trateze elevul ca individualitate”, să-l dezvolte armonios, să nu-i mai dea teme pentru acasă, să elimine competiţia şi ierarhizările care traumatizează emoţional, să reducă numărul de ore dar în acelaşi timp să introducă în şcoală ecologie, educaţie civică şi rutieră şi autocunoaştere – desigur, fără a sacrifica latina. Să-l facă să se intereseze de matematică şi chimie cu aceeaşi pasiune ca de educaţie sexuală, de exemplu, prin metode cu totul şi cu totul noi, ce urmează a fi precizate ulterior.

Pe de altă parte, când le pică în plasă vreun fraier de profesor care chiar crează la clasă o atmosferă neconvenţională, face bancuri, are complicităţi cu elevii şi vorbeşte pe limba lor – deci face exact ce i se cerea de către guru, anume ora de matematică atractivă, plus că dă şi rezultate, atunci aceeaşi poteră a gândirii principiale îi sare omului în spinare, îl filmează undercover şi îi dă în cap. Desigur, tipul nu poate fi decât deviant sau pedofil, altfel nu se explică.

Komitetul mamelor vigilente, o instituţie care a existat întotdeauna în orice şcoală, dar a căpătat puteri sporite după reforma prin descentralizare şi democratizarea spionajului de mahala (smartfonul), trece la linşaje şi cere ce ştie el mai bine: nivelarea tuturor cu buldozerul la cel mai mic numitor comun, acela al babei acre cu metode didactice moartea pasiunii, pentru a elimina riscurile din sistem. Ca să se poată plânge iar după aia pentru lipsa de “creativitate şi inspiraţie” în educaţie.

Nu-i nimic mai dăunător educaţiei azi decât acest activism aiurea-n tramvai, potenţat de asociaţiile de părinţi, dominate de minoritatea gălăgioasă a taţilor veleitari, care nu pricep nimic, şi mamelor isterice pentru care “implicarea” is the new black. Cine n-a fost vreodată la o şedinţă cu părinţii, nu ştie ce-a pierdut (vorba lui Churchill: cel mai bun argument împotriva democraţiei e o discuţie de cinci minute cu un comitet de votanţi locali). La fel de nefastă e tendinţa de a cliniciza şi criminaliza treptat interacţiunea profesor-elev, sub atenta şi competenta supraveghere a presei tabloide. Toate astea nu vor duce decât la formarea de tineri nevrotici, făţarnici, cu discurs sintetic, „gândire pozitivă” (adică aspiraţii supradimensionate în raport cu competenţa reală) şi instinct bine dezvoltat în manipularea emoţiei publice.

Adică de politicieni.

13 comments

Exista o explicatie pentru problema din acest articol si pentru problemele din cel putin un sfert dintre celelalte. Suntem din ce in ce mai prosti. Altfel ne-ar fi foarte greu sa fim din ce in ce mai rai, mai lacomi, mai egoisti, mai tradatori, mai manipulatori, mai distructivi etc.

O educatie centrata pe elev nu e o chestie New Age, d-le Ionita. Iar ‘loaza’ nu e o categorie ontologica. Nimeni nu se naste ‘loaza’ si nimeni nu e condamnat sa ramana asa. Scoala poarta o mare raspundere aici si, pana una-alta, nu se ridica la inaltimea ei.

Educatia centrata pe elev e realitatea multor sisteme de educatie, de cateva decenii incoace. Si ne putem uita la rezultatele lor (nu doar note, ci mai ales felul in care oamenii aia reusesc sa functioneze intr-o societate dupa ce ies din scoala). O idee nu devine o lozinca doar pentru ca nu ne place.

Educație centrata pe elev făcea și Socrate, deci nu e nimic nou (faptul ca ai aflat abia în anii 70 e doar o coincidenta istorica în sensul ca în perioada aia a ajuns la tine). Acum, dincolo de noutate sau de cat de mult se vorbește dar nu se aplică, nu înseamnă că ideea în sine e o prostie.

Sa ne fie cu iertare, dar nici genii nu sunt toti, iar inaintea scolii, pe timpul scolii si chiar dupa scoala, familia trebuie sa stie ca are si ea rol de educator pe care sa si-l asume (non-isteric) si sa nu-l mai tot transfere televizorului sau, mai nou, tabletei/smartphone-ului…

Lumea de atunci nu mai este lumea de azi. Copiii de atunci nu mai au mare legatura cu cei de azi. Nu poti compara contexte diferite. Eu vad cu ochii mei ce era liceul de arte Tonitza cand am fost eu elev acolo (1981-1987) si vad unde a ajuns azi, la toate capitolele, din experienta copiilor mei, elevi la acelasi liceu. Temele pentru acasa sunt aboslut OK dar numai atunci cand profesorul care le da are legatura aia magica cu elevii sai – adica este un dascal adevarat. Noi faceam cu mare drag acasa temele date de acesti profesori, in timp ce temele date de dascalii falsi le ignoram. Marea problema a invatamantului de azi este programa: depasita, supraincarcata, plina de lucruri inutile. Si asta provine din mentalitatea celor care conduc invatamantul. Este un cerc vicios aici. Mie nu mi-a dat niciodata 2 un profesor ca am vorbit in ora. Sau ca nu mi-am facut tema. Indiferent ce as fi facut, eram testat si nota mi se punea pe ceea ce stiam. Si asta este un singur exemplu de abuz care incalca direct Legea Educatiei. Ceea ce a spus dl. academician Solomon Marcus despre inavatamantul de azi mi se pare pertinent si corect. Copii ajung „loaze” pentru ca adultii fac din ei loaze – fie ei parinti, dascali sau alti maturi. Si este un proces care incepe dinainte de gradinita.

Da, multe probleme la un loc. Centrarea pe elev este doar o lozinca pentru ca putini, ca sa nu zic nimeni, nu crede in acest concept si nu intelege ce e. Problema este ca predarea este, de cele mai multe ori, dictare, iar evaluarea reproducere. Adica, nu se formeaza deprinderi de munca intelectuala, ci se antreneaza memoria, in cazul cel mai bun. Apoi, in legatura cu disonanta remarcata: unii parinti nu accepta ca nu au copii de 10! Nu accepta! Mai ales daca ei sunt „oameni de succes”; de aici, multe drame…Pe de alta parte, si profesorii: daca vrei sa faci educatie, nu lasi clasa sa rada de cel care a gresit, chiar daca ai de predat un km de materie (e doar un ex). Te intereseaza si ce fel de oameni intalnesti pe strada maine…

faptul ca tara e plina de specialisti care stiu exact ce trebuie schimbat in sistemul de educatie e intr-un fel o masura a esecului aceluiasi sistem. macar daca ne-ar fi facut sa apreciem putin complexitatea problemei si limitele intuitiilor noastre de zi cu zi in fata unui asemenea subiect. o fi si asta vreo mostenire comunista. aia rezolvasera stiintific din cateva lozinci nu numai problema educatiei, dar si pe cea a bunastarii generale, spre noi culmi de progres. poate ca am scapat de comunism, dar am ramas sa ne descurcam mai departe tot cu setul lor complex de unelte teoretice. dezbaterea de azi despre educatie e purtata pe alocuri cu secera si ciocanul gandirii, ca sa zic asa.

Si americanii de 60-70 de ani au amintiri din copilarie de felul celor povestite de Tudor Călin Zărojanu. Daca vreti sa cititi niste povestiri savuroase despre vremurile cind America (USA) inca mai era o tara libera:

Pe site-ul theburningplatform punct com:
„Pictorial Essay: 18 Things I Did That My Grand-kids Can’t Do Without Someone Getting Arrested”

Pe site-ul fredoneverything punct org:
„A Childhood in Athens: No Sign of Socrates, Though”

si

„King George Days”

Bănuiesc că ședințele cu părinții sunt șezătorile alea în care fiecare participant crede despre toți ceilalți că sunt niște imbecili definitivi. Sunt convins că toți au dreptate.

Din păcate, toată discuția asta despre Vianu, oscilând între „ba p-a mă-tii” foarte personale și acuzații de conspirații generalizate împotriva sectorului public (sau privat, după gust) a omis două chestii:
a) sugestia profesorului ca elevii care iau note mici să se mute în altă clasă/școală contravine ideii (exotice aici pe Dâmbovița, recunosc) ca școala să-i ridice pe toți elevii la un anumit nivel minim;
b) toată schema prin care profii din Vianu meditează copii din școala primară, apoi îi admit la gimnaziul din Vianu prin niște examene („micii pio… ptiu, campioni”) organizate tot de ei, lucrările fiind corectate, surpriză, tot de aceiași profesori, este profund penală (art. 301 NCP). Faptul că este o tradiție veche și ubicuă (nu așa aveau loc de fapt și admiterile la facultate pă vremea noastră?) și teama de a nu strica relațiile și viitorul odraslei au pus batista pe țambal o vreme, dar o să bubuie la un moment dat.

Lasă un răspuns

*