Oliver Jens Schmitt tocmai a conferenţiat la Ateneu, două ore, într-o română elegantă, mai bună decât a membrilor guvernului la un loc, despre România Mare la 100 de ani. Schmitt e un elvetian specializat in istoria estului Europei, care pe lângă cele trei limbi natale, plus româna si albaneza, mai vorbeste inca un zilion de idiomuri, am uitat care. A publicat o biografie a lui Zelea Codreanu, dupa ce una a lui Skandenberg produsese scandal la Tirana. Absolut remarcabil.
Firul unificator al centenarului de istorie românească a reieşit ca este naţionalismul etnic ortodox, practicat de toate regimurile, într-o teribilă continuitate de teme. Cei patru piloni instituţionali cu rol decisiv in guvernare in toţi aceşti 100 de ani (interbelic, comunism, post-comunism), servind doctrina naţional-etnic-ortodoxă au fost: Armata, Serviciile secrete, Biserica Ortodoxă şi Academia Română. Picanteriile n-am loc aici să le înşir, dar mi-au plăcut.
Primul proiect politic de masă (bottom up cum ar veni), non-elitist şi ne-binecuvântat de Servicii, a fost din păcate mişcarea legionară. Dificilă istorie politică avem de asimilat şi depăşit. Insă iată că la atare blasfemii nu s-au crăpat coloanele templului la Ateneu, au rezistat, s-a putut discuta. Oare chiar ne maturizăm, ne normalizăm la cap ca societate?
Remarcabil şi Marian Voicu (TVR) care şi-a bătut efectiv joc de tradiţia locală a moderării VIP: vii aerian, zici două-trei aberaţii din amintiri şi pui intrebări tâmpite. Ei bine, nu: dl Voicu s-a documentat pentru intrebări şi remarcile făcute la fel de mult precum conferenţiarul şi a ţinut discuţia strâns pe subiect. Ruşine, unde o să ajungem în felul ăsta, în Elveţia?
Bref, o seară reuşită şi o discuţie care limpezeşte niţel atmosfera în an de Centenar.