La Sieranevada m-am dus cu inima strânsă de cronici, ca e lung şi boring şi pesimist, mizerabilism românesc tipic. Eram pregătit să plec la jumătate dacă mă satur de pedagogie socială şi mă ia somnul.
Lung a fost, dar vreau sa zic ca demult n-am mai râs continuu, ca un idiot, toate cele trei ore, poate chiar când nu era cazul. Daca ţinea încă cinci ore, tot acolo eram, stăteam să văd cum o scot oamenii ăia la capat cu parastasul. N-are acţiune? Bulşit, are super-acţiune şi tensiune, este cel mai bun film al lui Cristi Puiu de până acum. Tragicomedie românească la superlativ, dar fără uzualele patetisme şi didactisme. Din păcate, e greu să treacă filigranul ăsta de replici şi contexte la publicul străin.
Prin contrast, Câinii nu merita deranjul. Mi-a plăcut îndrăzneala regizorului (tânăr) de a pune acţiunea într-un loc imaginar din Dobrogea, la mare distanţă de realitate, şi de a supralicita violenţa. Adică să încerce un western / policier dobrogean a la Tarantino, cum nu s-a mai făcut la noi. Dar atât. Replici de lemn, actori de lemn, story căznit, nu se leagă. Şi un lead actor (Dragoş Bucur) potrivit în rol ca nuca în perete, un fel de Schwarzenegger pus să se uite lung în cameră ca să pară băiat vulnerabil de la oraş.
Plus inserţii lungi de cineverite, că de, scăpăm greu de clişeele „profunde”. Maybe next time, omul are timp. Şi poate găseşte totuşi un scenarist care să ştie cum vorbesc oamenii de fapt, deşi ştiu că în România e greu? Il ajută Cristi Puiu. Imaginea e ok-ish, dar Dobrogea poate mult mai mult, dacă asta era cumva miza.