Cheia intelegerii fenomenului Star Wars sta in excelenta analiza a studiourilor Disney din ultimul numar al Economist, aici.
De unde aflam ca modelul de business al produselor George Lucas, acum proprietatea Disney, e ca profitul sa vina 25% din filme si 75% din parcuri de distractie si vanzari de produse bazate pe filme. Cu alte cuvinte, filmul e doar o platforma grafica cu personaje si scene memorabile, cu puternic impact vizual, ce pot fi ulterior reproduse in parcuri, jocuri video si mii de alte artefacte licentiate.
Ce s-a facut in decembrie 2015 e doar un facelift si o injectie de PR, ca la o marca auto, pentru a consolida brandul Star Wars in randul noilor generatii de clienti, cu unele gusturi si sensibilitati nou aparute. Dar fundamental s-a mizat pe nostalgia parintilor, care vin nu ca sa vada un film, ci sa deschida cutia cu jucariile copilariei ca sa le arate odraslelor ce importante sunt si ce mult au contat la vremea lor. Pentru asta jucaria nu trebuie sa fie geniala sau in buna stare; mecanismul transmiterii nostalgice e altul.
De aia e gresit ca filmul sa fie comentat ca si cand ar apartine genului numit arta, fie ea si cinematografica. Comentatorii care il analizeaza cu asemenea categorii estetice (calitate scenariu, joc actori, subtilitate imagine, psihologie personaje, etc) isi pierd vremea. Arta creatoare, cu autor identificabil, receptare estetica, aspiratie la originalitate si excelenta, e o categorie culturala specific europeana, inventata in ultimii 4-500 ani.
Ea nu are nimic de a face cu filmul Star Wars, care tine mai curand de mecanismele ancestrale ale folclorului: motive mitologice circulante, care se descompun si se reasambleaza liber, dupa inspiratia (re)povestitorului, bazate pe repetitie si asociere libera, menite a servi nevoia sociala de comuniune prin impartasirea unor mituri colective si situatii de viata simple, exemplare.
Cliseele (vizuale, de actiune, de scene, de replici) sunt deliberat incluse in filme ca Star Wars, iar nu evitate, precum in filmul de arta&autor. Ba chiar sunt atent testate in prealabil prin serii intregi de focus grupuri, pe categorii de public cat mai divers, iar filmul se construieste ca un puzzle din acelea care au fost receptate cel mai bine, de cat mai multi. Deoarece folclorul, cu care traim de mai bine de 10.000 de ani, e despre crearea de mici tensiuni imaginare si eliberarea lor prin mijloace verificate, cu efect cunoscut. Adica aduce confortul colectiv prin ritual si repetitie, fara surprize altele decat cele incluse in formula. Presupune o receptare impartasita, colectiva, fara rest, ceea ce intareste comunitatea.
Arta propriu zisa de autor, creatoare si originala, de data mult mai recenta si oricum inca inaccesibila tuturor membrilor societatii, e tulburatoare, dislocanta, interogativa, lasa chestiuni in suspensie. Cere receptare individualizata si problematizanta, adica e stresanta comunitar, deci nu e un bun model de business, dupa cum se si vede.
