Sunt împăratu’ Albaniei: stau la ultimul etaj, cu Tirana la picioare. Oraş care s-a schimbat mult în 10-15 ani cât n-am călcat pe aici, că nu degeaba fostul primar, actual premier, e pictor. Am picat exact pe chermeza de aprindere a bradului, în piaţa din faţa moscheii, cu crăciuniţe şi Heilige nacht, pe fundal cu minaretul, campanila reparată recent cu bani americani şi başkia (adică primăria) italienizantă, încadrată în centrul civic mussolinian. Sincretism albanez.
In rest, the socialist skyline aduce a Drumul Taberei, adica tot fara metrou, dar macar cu munti si primavara precoce in decembrie. Insa macar primaria s-a gandit sa faca ceva cu tevile si transformatoarele stradale, sa schimbe un pic tonusul orasului. Nu-i chiar estetica de Paris, dar e un progres fata de jegul ruginit dinainte.
Plus: am gasit la chiosc (kiosk) Economist si Financial Times de weekend sambata, iar nu luni-marti ca la Bucuresti, de cand s-a lenevit Inmedio si s-au imputinat publicatiile straine la vanzare, adica de vreo 6-7 ani. De exemplu atunci a disparut The Atlantic; cam cum scot cablistii posturile care presupun creier si le inlocuiesc cu din alea pentru diplodoci.
Am vizitat pe afară catedrala mantuirii neamului albanez, adica moscheea Namazgjasë, cea mai mare din Europa (in afara Istanbulului), care se construieste de zor. Evident, cu sprijin financiar turcesc, dar foarte repede: au inceput in 2015. Si drept in centrul Tiranei, intrăm în noua catedrala ortodoxa, refreshingly modern, terminata de cativa ani. Se zice ca e a treia biserica ordodoxa din Europa ca marime.
Se găsesc şi nelipsitele ramasite ale socialismului paranoic albanez: arta stalinista depozitata pe maidan, in spatele muzeului; personajul imaginar „partizanca sexy” atat de indragit si in URSS ca unic substitut permis in public la Playboy; si piramida lui Enver Hoxha, proiectata de fiica-sa si niste arhitecti sicofanti si deschisa in 1988 ca muzeu al memoriei dictatorului. Dupa ’90 a fost sediu de buticuri, TVuri iar acum zace in ruina, in asteptarea banilor de demolare.
In fine, mai jos o vizită în beciurile Sigurimi, vedeti filmul, unde i-ar plăcea colegului Septimius Parvu să facă teatru labirint cu experienţe concentraţionare. Adică Bunk’Art, muzeu al represiunii amenajat în buncăr anti-atomic sub Ministerul de Interne. Şi o melodie oficială albaneză, băgaţi sonorul maxim şi hai s-o cântăm împreună, o ştiţi de când eraţi pionieri (cei care aţi apucat), că după comunism nu prea s-a mai dat.