Trădătorul naţional Lucian Boia şi independenţa Moldovei

Lucian Boia a călcat iar pe bătături, de data asta nu doar ale naţional-paşuniştilor bucureşteni, dar şi ale unioniştilor din Moldova, susţinând declaraţiile ambasadorului SUA Petit că Basarabia nu e România.

A devenit iar principalul duşman al patriei, vândut cabalei ocult-francmasoane occidentale, sau lui Putin – în sine patroni cam incompatibili, dar nu şi pentru valahul abil şi uns cu toate alifiile trădării. Asta după ce şi mai înainte demitizase pe Eminescu, românul deplin, şi arătase cum şi-a asimilat România minorităţile etnice: aici şi aici.

De fapt, Boia e consecvent cu sine însuşi şi stilul de istorie pe care îl practică: abordează lejer şi factual teme sensibile ale istoriei naţionale, analizând totul la rece cu dovezi şi argumente, în răspăr cu Marea Naraţiune Romantică şi Teleologică de secolul XIX ce s-a predat dintotdeauna în şcolile româneşti ca istorie naţională.

In Occident asta ar fi ceva banal, pluralismul de perspective fiind ceva obişnuit iar polemica între ele una civilizată. In ţările tinere din Est însă, unde Limba şi Istoria au fost mai puţin ştiinţe şi mai mult instrumente politice de nation-building până foarte de curând, chestia încă stârneşte scandal, vituperări, procese de intenţie şi linşaje.

Iar dacă totuşi la Bucureşti interesele şi receptarea controverselor istorice s-au mai diversificat – vezi enorma popularitate a centenarului Neagu Djuvara, în ciuda teoriei sale cam amatoristice că dinastia fondatoare a Ţării Româneşti era de origine cumană – la Chişinău genul ăsta de discuţii pică pe un teren complet minat.

Acolo sensibilităţile sunt şi mai acute decât în România iar nation-building-ul încă de actualitate, deci realmente le găsesc circumstanţe prietenilor care îl înjură azi pe Boia. Pur şi simplu societatea nu e încă pregătită, din motive obiective, pentru un alt fel de a face istorie decât Marea Naraţiune Romantică şi Teleologică, încă nu şi-a consumat această etapă.

Avem aici o coliziune de concepţii şi faze în construcţia identităţii. Cu toate astea, spre marea suferinţă a multor oameni bine intenţionaţi şi patrioţi, dezbaterea liberă (dusă oricum în limba română, deci accesibilă oricui) nu poate fi băgată sub preş din necesităţi politice, nici întoarsă îndărăt la timpurile romantic-naţionale ale lui Nicolae Iorga.

Moldovenii de bine pro-europeni şi pro-români vor trebui să se obişnuiască şi cu băşcălia, şi cu modurile alternative de-a face istorie naţională. Că lumea pe aici pe la noi e mai slobodă la gură iar noi ne-am cam consumat patriotismele de carton cu voievozi în Cântarea României a lui Ceaşcă, de care din fericire ei au fost scutiţi.

5 comments

Dar si aici, in Romania, discutia e la fel de smucita si smintita. Sa-l vezi aseara pe Alex Stefanescu, cu niste fraze din ce in ce mai patetice si lovituri sub centura, cum isi impartea complimente cu Hoandra si Ion Aurel Pop. Cum ajung sa-si doreasca ei o istorie de stat si prin stat, si sa-si indemne audientele sa nu-i mai cumpere cartile lui Boia, iar pe Liiceanu sa nu le mai editeze…

ok, insa la toti vecinii nostri se preda istorie in mod nationalist (mai ales ungurii). deci toti vecinii nostri sunt brainwashed la scoala , insa noi trebuie sa fim aia invers. daca in caz de razboi natiunile spalate pe creier de propaganda nationalista le inving pe cele nespalate pe creier?

Totusi, ma cam indoiesc ca succesul intr-un razboi e determinat de ce memorezi intr-o recreatie in scoala generala.
Iar intr-o academie militara de prestigiu, nu cum avem prin Europa, nu nationalismul e reteta, Ci o analiza la rece in care doar prin obiectivitate poti folosi istoria ca lectie.

Lasă un răspuns la Sorin Ioniță Anulează răspunsul

*