Eram de curând prin Braşov şi m-am urcat la Cetăţuia de pe Strajă, o zona recent reabilitata de primărie şi locuită de burghezia roşie şi albastră, adică de înainte – şi de după – un fel de Primăverii local. Oraşul se vede frumos de sus, după cum constataţi, dacă ajungi să-ţi faci loc prin numita bughezie care-si plimbă acolo dulăii de vânătoare, evident fara lesă. Şi mobilierul urban e de calitate, merită banii. Intre altele şi placuţele cu nume de străzi, pe care citim ba „colonel Buzoianu”, ba „maior Cranţa”. Mânat de curiozitate, am căutat pe internet să aflu cine au fost aceşti ofiţeri imortalizaţi în nume de străzi într-o zonă de lux.
Şi ce să vezi: ei sunt ofiţeri ai diviziei Tudor Vladimirescu, aceea formată de sovietici din prizonieri români trădători şi pregatită pentru a fi trimisă în ţară să lupte contra foştilor camarazi. Numai întoarcerea armelor la 23 august i-a scutit de a se război contra românilor, fiind încadraţi în rândul armatei regulate şi redirecţionati către vest. Unde cel puţin unul din ei, colonelul, reiese că a murit în lupta cu germanii lângă Oradea.
Avem aici o mare dilemă: e în regulă să onorăm astfel memoria ofiţerilor din Tudor Vladimirescu, care tehnic vorbind au trădat ţara şi armata din care făceau parte, cel puţin până în momentul când ţara însăşi s-a sucit în direcţia cealaltă? Chiar dacă ulterior URSS i-a folosit şi pe ei drept carne de tun, după obicei? Asta, în condiţiile în care nu avem un memorial al celor 150.000 de oameni pierduţi la Cotul Donului (vezi aici), loiali sub ordin şi drapel (vezi aici)? Sunt convins că nu este Braşovul singurul oraş cu toponime de acest fel.
Ce facem cu aceste străzi, le lăsăm aşa, ca pe vremea oraşului Stalin? Revenim la vechile nume, probabil săseşti, sau găsim altele noi? Nu de alta, dar lumea uită semnificaţiile istorice şi lucrurile iau turnuri nemeritate: în zona amintită s-a deschis o mare pensiune, de găsit şi pe Booking si TripAdvisor, numită “Casa Cranţa”.