Ca si 5 Stelle din Italia, USR si-a prins urechile (vezi aici) in neajunsurile „democratiei directe” si naivitatii de a crede ca solutia la orice problema e un referendum (eventual online, daca esti hipster): consulti poporul/membrii si gata, ai raspunsul politic perfect si legitim la orice. Asa s-au facut de ras la primariile Roma si Torino, und au castigat functiile si a iesit talmes-balmes.
Glorificarea referendumului, bineinteles, e o copilarie identificata ca atare de acum 2-300 ani in textele clasice de filozofie politica, ca sa nu zic inca din Grecia antica. Democratia nu e un mare plebiscit pe stadion; de multe ori, plebiscitele sunt chiar o degradare a democratiei.
E o chimie subtila care pondereaza votul popular cu decizia indirecta, prin reprezentanti; cu arta de a sti cand sa pui in discutie o tema si cand nu, pentru ca opinia publica este necristalizata sau irelevanta; cu rolul institutiilor de drept si principiilor fundamentale; si cu rolul pe care il joaca un leadership intelept, care stie cand sa asculte si cand sa modeleze opinia publica: sa impuna subiecte si sa convinga lumea.
Ca si 5 Stelle, USR credea ca a gasit in plebiscitul pe smartfon piatra filozofala, garantia popularitatii prin triangulare, dar nu s-a ales decat cu confuzie si pierderi de imagine. Spre deosebire de miscarea 5 Stelle insa, care urcase prima in sondaje, nu prea isi permite sa piarda voturi si entuziasm, ca nu are o baza electorala la fel de mare.
Inca e timp s-o lase balta cu prostiile si sa se apuce de politica profi. Electoratul lor e tot acolo.