La inceput m-am cam speriat, dar pana la urma cred ca imi place grecul-de-la-finante: un smecheras cat casa si cu mare talent de PR. Baga multa vrajeala la inceput in interviul din Guardian (aici), vrajeala pe care sfidez pe oricine s-o explice rational, eu nu pricep o iota, ma simt iar vitel la poarta noua ca la orele de socialism, Politehnica, cca 1987: Marx cel tare care a vazut contradictiile interne ale capitalismului, comodificarea muncii care il va distruge pe capitalismul care o comodifica, ceea ce genereaza crize, etc etc. Ce pacatele mele au toate astea de-a face cu ultima criza, pornita din subprime mortgage? Opozitii binare, dialectica – adica acea tehnica retorica prin care spui lucruri contradictorii ca sa poti zice pe urma ca ai avut dreptate orice s-ar intampla… samd.
Dar e bine, la final ne omul linisteste: in inima lui va ramane marxist si radical, dar in practica face pace cu sistemul si Eurozona ca sa nu ajunga nazistii la putere. E singura chestie coerenta din toata polologhia. Si accepta bilete la business class, fast lane la aeroport si conferinte platite, sufletul lui radical ramanand insa alert: daca faci toate astea constient de suferinta de langa tine si cu aer vinovat, elegant exprimat in Guardian, cu putina cenusa presarata pe cheliuta si o copita in Thatcher, tratamentul preferential vine cumva la pachet si cu iertarea. Deci e ok.
Eu de fapt suspectez ca il doare in basca lui chic de tara si norod, de fapt priveste ministeriatul ca pe o chestie temporara, etapa de CV building personal. Care ii va permite sa se victimizeze dupa un scurt mandat cu mult mai mult folos si vizibilitate, la un cu totul alt nivel, de celebritate globala. Si bineinteles cu oferte pe masura de la marile universitati, plus tarife de conferinta anti-austeritate cu un ordin de marime crescut.