Ionita's

Boia: Cum s-a romanizat Romania

O carte interesanta, tradatoare de neam, care va fi ca de obicei tavalita cu autor cu tot de : nationalistii de toate soiurile, calcati sistematic pe bataturi de contrarianul Boia; si plicticosii de profesie, verzi de invidie pe succesul lui de piata. Autorul a scris si carti superficiale, dar nu asta; e de popularizare, dar buna.
Pana la urma, e o calitate sa simplifici chestii complexe si sa le explici lejer, eseistic, publicului larg, atata vreme cat nu denaturezi esentialul. La 130 pg cartea e desigur un eseu lejer, fara pretentii de stiinta inovatoare, dar cu sursele citate.
De exemplu, e socant ce uniformizare culturala si etnica s-a petrecut in Romania in perioada comunista – un adevarat tavalug care a strivit minoritatile, care in interbelic dominau viata urbana in multe zone ale tarii.
Stiati ca Iasiul acum 100 de ani era aproape jumatate evreiesc? La fel Chisinaul?
Ca elita valaha era un amestec vesel greco-balcanic cu aspiratii francofone, inclusiv – sau in primul rand – in Bucuresti, cu prea putina legatura cu lumea satelor? Ca Bucurestiul a fost ridicat de negustori levantini, comercianti armeni si greci si mestesugari bulgari, inainte de marea desteptare nationala pasoptista?
Ca Dobrogea, la momentul preluarii de regatul roman la 1878, era cel mai formidabil mozaic etnico-religios al Europei? Astfel incat putea fi foarte bine un statulet independent, cum fusese odata sub Dobrotici, despotul care s-a autonomizat de bizantini, cu capitala la Carvona (Kavarna)?
Si ca romanii erau atat de putini si in general provincia era considerata atat de stranie incat guvernul n-a avut curaj sa organizeze in Dobrogea alegeri timp de 40 ani (primele au fost in 1912)?
Nu Boia a descoperit astea acum, datele erau publice si stiute de cei poate 1% care si-au batut capul sa afle. El acum ii indigneaza pe ceilalti 9% care afla din cartea lui ce si cum si se isterizeaza. Restul de 90% stau linistiti ca oricum nu citesc nimic niciodata, raman cu ce aud la televizor si 2-3 frectii pe care si le amintesc din lectiile nationaliste de istorie din scoala, alea cand ploua si n-au chiulit la fotbal.

Exit mobile version