Ionita's

Cum vă minte Iordache: gradul real de ocupare în închisori e 100%

Cifrele alăturate prezintă gradul de ocupare în toate penitenciarele din România la finalul lui noiembrie 2016, după normele în vigoare din 2010. După cum vedeţi, pe medie nu există suprapopulare, ocuparea fiind 100%. In vreme ce există câteva închisori cu aglomeraţie, altele sunt ocupate sub 60%. Lucrul e valabil şi pentru categoria celor cu regim lejer, (semi)deschis, dar şi pentru cele cu regim închis.

Toate astea demonstrează că, înainte de a pune ţara pe foc şi a da ordonanţe cu dedicaţie, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Penitenciarelor pot găsi soluţii rapide dacă preocuparea lor reală chiar este soarta deţinuţilor, prin redistribuirea unora către penitenciare mai puţin aglomerate. Acestea sunt măsuri obişnuite de bun management care trebuiau puse în practică rapid şi în linişte, fără atâta tămbălău naţional. Că nu se face, arată că toată problema aglomerării din închisori e doar un pretext, aşa cum bănuieşte de fapt toată lumea.

Sigur că redistribuirile de deţinuţi nu se pot face oricum: există penitenciare pentru femei sau pentru minori, unde nu oricine poate fi plasat. In plus, situaţia prezentată corespunde normelor legale actualmente în vigoare; pe norma europeană de 4mp, atât de des discutată zilele astea, media ocupării urcă de la 100% la 140%, comparabil cu situaţia din Italia sau Ungaria.

Chiar şi aşa, datele din grafic arată că impactul proiectat al OUG redactate de ministrul Iordache asupra gradului de ocupare, anume o reducere cu aproximativ 10%, se poate obţine prin redistribuiri judicioase, oricare ar fi media la care ne raportăm. Este halucinant cum MJ şi ANP mint prin omisiune sau prezintă public “realităţi alternative” (după un termen în vogă zilele astea), doar pentru a justifica o poziţie de nesusţinut.

Iată un motiv în plus ca această temă să fie mutată în Parlament, pe procedură normală, pentru a putea dezbate în linişte şi a găsi o soluţie la probleme bazată pe realităţi reale, nu realităţi alternative. Toate cifrele sunt oficiale, după datele ANP dezgropate aici de Răzvan Orăşanu (bravo lui). Pentru claritate, mai jos aceleaşi date şi în formă tabelară.

tabel penitenciare
Exit mobile version