Cetatea Hotin pe înserat. Gata, trec Nistrul şi intru în Ucraina profundă. Nu ştiu cine e urâtu’ ăsta de la la poartă cu barbă şi Jiguli negru, nu scrie, dar pare de-al lor, nu de-al nostru, ţine în mână un fel de buzdugan hătmănesc.
(PS. Sa facem dreptate: aflu ca tipul e Petro Sahaidachny, hatman al cazacilor si, destul de neuzual, aliat al polonezilor. S-a luptat nu doar cu turcii aici la Hotin, dar si cu Rusia moscovita. Anul trecut i-au dărâmat rusii jos statuia de la Sevastopol, in Crimeea.)
Pe o ploaie duşmănoasă ajung la Kamyanets-Podilsky (aka Cameniţa), sau pre numele său mai rotund, original polonez, Kamieniec Podolski, fosta capitală medievală a Podoliei şi focar de catolicism. Actual middle of nowhere în oblast Hmelniţki, dincolo de Nistru, pentru cine reuşeşte să răzbată pe drumurile catastrofale şi nesfârşite ale Ucrainei.
Un splendid oraş vechi şi cetate care se repară de zor, cam fără spor, pe asistenţă bilaterală şi knowhow poloneze, cam cum au făcut germanii la Sibiu. Oraşul vechi pe un deal şi fortăreaţa pe celălalt, clădite spectaculos între meandrele râului Smotrich – totul îmi aminteste de Veliko Târnovo, pe valea Yantrei. Din motive evidente, deşi aici suntem în Ucraina de vest patrioată şi pro-europeană, locul nu are nici pe departe vizitatorii pe care îi aşteaptă.
Bună ziua,
Totuși, care sunt acele motive evidente?
Mulțumesc