Doua filme aseara la festivalul One World, sali pline, merita discutie mai mult decat a fost. Kurde marxiste si romani antisemiti. Gulistan e docu-drama sentimentala, pe linia regimului, despre batalioanele de femei din PKK, gherila kurda. Tema sexy si subiect de legende, de inteles cand kurzii lupta cu ISIS si sunt exceptia in islam cu aceste femei “eliberate”, inarmate. Imagini puternice, prim-planuri memorabile, frumusete stranie. Ramai totusi cu impresia ca ceva nu se leaga, viata n-are cum sa fie harjoneala de adolescente intr-o organizatie clasificata terorista de SUA si UE.
Fetele nu prea au consistenta, nici nu intelegi de ce sunt pensate si cu unghii ingrijite in tabere de instructie si indoctrinare bolsevica in munti daca isi curata zilnic Kalasnikoavele cu vaselina de arma iar in rest fac munci agricole, cum ni se sugereaza. Dar figurantele nu conteaza, exista personaje clar autentice iar filmul e oricum pentru occidentali naivi care n-au trait intr-o masina de agitprop, cu egalitate de sexe triumfalista, tractoriste si femei-sondor. Si noi romanii suntem de fapt tot occidentali naivi in raport cu Orientul Mijlociu, pe care il percepem prin cateva clisee vagi si folclor urban. Plecam lejer dupa fente jurnalistice, dupa cum s-a vazut la discutia din sala.
Asta nu anuleaza realitatea ca PKK lupta azi de partea buna a baricadei si are abilitatea de PR de a permite accesul jurnalistilor straini (relativ) liber, cum a facut cu aceasta regizoare canadiano-kurda. Nu vezi des reportaje din interiorul unei gherile comuniste rurale precum cea a lui Mao sau FARC din Columbia.
Si cum nivelul de receptare e plasat ferm la nivelul de camarazi, surioare, nostalgii de familie si patria draga, se pierde la public istoria umbroasa a PKK: miscare radical-socialista creata pentru lupta de clasa (contra liderilor tribali traditionali kurzi), deci care recruta tinere needucate de prin sate pentru a le scapa de apasarea patriarhala a mariajelor aranjate, dar apoi le spala pe creier cu ideologie, elogiul martiriului, cultul liderului (Apo, onorat cu coruri de lozinci in film, adica Abdulah Ocalan, intemnitat pe viata in Turcia dupa o condamnare la moarte comutata) si le transforma in brigazi ale mortii. Ideal feminist sau dimpotriva, un alt fel de instrumentalizare cinica?
Se pierde si aluzia puternica si in raspar a titlului la “Golestan, gradina trandafirilor”, marea culegere de proza si versuri a literaturii persane, de Saadi (sec XIII). Dar asta nu se da la bac deci nu-i treaba noastra daca o fi vreun mesaj pe acolo, nu?
Al doilea film, Tara Moarta a lui Radu Jude, e fireste provocator, dar work in progress, deci nu stric surpriza. Un snur de martisor impletit din fire separate, vizual-naratiune-ilustrare sonora, despre instalarea dictaturii antisemite dupa ’37 si razboi, rinocerizare, propaganda, spectrul Transnistriei si caderea treptata in irational si realitati alternative. Ingrijorator de actual. Sunt mai multe intrebari decat raspunsuri, inclusiv despre sensul identitatii peste timp a comunitatii nationale, precum cea romana, sau a raspunderii morale colective, dar depinde de fiecare cum il citeste pana la urma.
Gulistan mai puteti vedea sambata; Tara Moarta, cand l-o termina dl Jude.
Kurde marxiste şi români antisemiţi
